O carte care mi-a trezit spiritul in copilarie a fost "Pe drumuri de munte". Geniala! Drumetiile nasc povesti de viata, povesti pe care intotdeauna trebuie sa le dai mai departe. Nasc si amintiri pe care e greu sa le uiti. De fapt, pe care nu trebuie sa le uiti.
Imi este un dor teribil de o plimbare pe cararile salbatice si pustii. Cateodata de acolo vine cea mai mare relaxare a sufletului. In linistea muntelui, gandurile sunt altfel, berea e altfel, tutunul e altfel.
Timpul e si el altfel si te pierzi in el. Uiti de ceas si de ceea ce urmeaza sa faci. Esti concentrat doar la peisajul pe care-l vezi in fata sau la cel pe care ti-l imaginezi in spate.
Aerul curat iti da senzatia ca traiesti o alta viata.
Locul salbatic da o libertate la idei, la imagini...
Daca iti place sa pierzi timpul, e de recomandat sa o faci printre crestele inalte si uitate de lume. Prin padurile nebatute de vreun picior. Este senzatia de libertatea care iti copleseste toate simturile.
O cana de vin fiert la peste 2000 de metri te face mai vioi. Mai increzator si mai puternic. Te face cu adevarat sa te simti la inaltime, si la propriu si la figurat.
Asa ca o drumetie este binevenita oricand, si pe ploaie, si pe vant, si pe zapada. Oricand este nevoie de relaxare, de odihna. Si locul cel mai potrivit este, de departe, muntele, care iti ofera trairi de vis!
Asa ca pasul mic si sigur spre liniste este in pustiul muntelui, departe de zgomot, departe de agitatie. In linistea vesnica a muntelui.
Spor si sport... la urcare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu